O AFACERE DE SUCCES

Procesul de îmbătrânire a tenului

ARTISTRY

Michelle D’Allaird ne ajută să înţelegem procesul de îmbătrânire a tenului şi ce soluţii avem la dispoziţie pentru a reduce efectele acestuia.

Îmbătrânirea tenului este un proces firesc, care se instalează odată cu înaintarea în vârstă. Deşi nu putem face nimic pentru a opri îmbătrânirea, avem puterea s-o încetinim. În articolul meu anterior am vorbit despre unicitatea pielii noastre şi despre modul în care straturile sale acţionează împreună pentru a crea cel mai frumos şi mai sănătos ten posibil. Luna aceasta, vom arunca o privire asupra altor factori care afectează aspectul tenului.

Principiile îmbătrânirii tenului

Există două tipuri de factori care influenţează procesul de îmbătrânire a tenului: factorii intrinseci şi factorii extrinseci. Îmbătrânirea intrinsecă reprezintă procesul natural de îmbătrânire, care depinde în mare măsură de bagajul genetic al fiecăruia. Nu putem face foarte multe pentru a combate efectele sale. Pe de altă parte, îmbătrânirea extrinsecă este cauzată de factori pe care îi putem controla ca de exemplu poluarea, radiaţiile ultraviolete, stresul, stilul de viaţă, propriile obiceiuri şi propriul regim de îngrijire a tenului.

Îmbătrânirea intrinsecă

Îmbătrânirea intrinsecă are loc concomitent cu reducerea nivelului de energie celulară, care se produce în mod natural odată cu înaintarea în vârstă. Odată cu reducerea nivelului de energie, se reduc şi funcţiile fiziologice ale pielii. Rezultatul este un metabolism celular mai lent (încetinirea procesului de înlocuire celulară), pierderea elasticităţii şi fermităţii tenului şi apariţia liniilor fine şi a ridurilor. Acest tip de îmbătrânire depinde foarte mult de bagajul genetic, unic, al fiecăruia şi nu putem face nimic pentru a-l combate.

Îmbătrânirea extrinsecă

Îmbătrânirea extrinsecă, pe de altă parte, are loc odată cu expunerea celulelor epiteliale la acţiunea factorilor externi nocivi de tipul celor menţionaţi mai sus (poluarea, radiaţiile UV etc). Fiecare dintre aceşti factori poate crea radicali liberi care deteriorează celulele epiteliale şi accelerează procesul de îmbătrânire cu până la 100%. Pe lângă faptul că încetinesc procesul de înlocuire celulară ducând la pierderea fermităţii şi elasticităţii tenului şi accelerează apariţia liniilor fine şi a ridurilor, aceştia determină o textură neuniformă a tenului şi duc la apariţia petelor pigmentare.

Începeţi chiar acum!

Niciodată nu este prea târziu pentru a începe să vă protejaţi tenul contribuind astfel la încetinirea procesului de îmbătrânire. Un regim adecvat de îngrijire a tenului, utilizând produse cu factor de protecţie solară, agenţi de hidratare şi antioxidanţi este exact ceea ce aveţi nevoie pentru un ten mai tânăr şi mai luminos. Fiţi înţelepte - dedicaţi-vă timp pentru a alege produsele potrivite şi folosiţi-le în fiecare zi!

Folosim module cookie pentru a vă oferi o experiență optimă pe site-ul nostru. Modulele cookie sunt fișiere stocate în navigatorul dumneavoastră și sunt folosite de majoritatea website-urilor pentru a facilita personalizarea experienței dumneavoastră online.

Continuând să utilizați website-ul nostru fără a modifica setările, sunteți de acord să utilizăm module cookie.

Înțeleg